“The end of the world can be cozy at times.”
Când am de aşteptat în aeroport, de regulă mă vei găsi frunzărind cărţile din magazinele aferente. Nu de multeori am fost privită suspiciosdin simplul motiv cănu mai plecam de acolo. Dar ce să facem, prea multe cărţi, prea puţin timp (şi câteodată bani).
“Exit West” mi-asărit în ochi într-o astfel de incursiune şi, văzând-o, mi-am amintit ca am găsit-o odată într-o listă de cărţi recomandate de Barack Obama. Curiozitatea a avut de câştigat şi am pus-o în coş alături de multe alte cărţi despre care voi povesti altădată.
A trecut ceva timp de când am luat-o. Stătea pe raft printre suratele ei şi aştepta. Şi cum nu există perioadă mai prielnică pentru lectură decât zilele scurte şi reci de iarnă, am reuşit să o citesc de curând.
Este prima carte alui Mohsin Hamid pe care o citesc, deci nu am avut nici un fel de aşteptare din acest punct de vedere.
Primul lucru caremi-a atras atenţia a foststilul lui descpritiv, cu fraze lungi care poate nu sunt pe placul tuturor.M-am adaptat repede încă de la primele pagini şi chiar a început sa îmi placă.
Pe urmă m-a prins povestea! Şi nu ajunsesem nici la pagina 5. Evit de obicei sa citesc cărţi pe subiecte de război (de orice fel) pentru că mă afectează destul de mult. Însă modul în care povesteşte omul acesta m-a luat prin surprindere şi după încă 20 şi ceva de pagini, iată că citeam o poveste de război anunţată chiar de la început şi despre care abia aşteptam să aflu cum se va termina.
Atinge niste teme foarte serioase pe întreaga desfăşurare a acţiunii, însă o face într-un mod deloc pretenţios. Începe ca o poveste de dragoste în condiţii destul de grele, pe urmă devine o poveste de război, dar şi despre familie şi pierderea celor dragi, iar ulterior ajunge la subiectul imigrarii şi a luptei interne permanente a acestor persoane ce se găsesc în situaţii imposibile. Preponderent către sfârşit eu am vazut şi o focusare pe modul în care oamenii se schimbă din cauza, dar şi datorită mediului şi a factorilor externi, schimbare care poate fi benefică sau nu.
“when we migrate, we murder from our lives those we leave behind.”
Trecerea de la războiul în care sunt prinşi Nadia şi Saeed, la noul lor statut de imigranti se face printr-un pic de magie care, după realismul vieţii lor anterioare, mi s-a părut puţin cam prea contrastant, dar poate aceasta a fost dorinţa autorului.
Oamenii pot ajunge în locaţii de pe partea cealaltă a globului trecând prin niste uşi negre. Însă nu pot alege unde merg, îşi asumă riscul şi trec prin uşă pentru a afla unde au ajuns. Si astfel începe viaţa lor ca imigranţi, cu toate greutăţile aferente. Citind acele pagini nu am putut să nu le raportez la situaţia imigranţilor fugiţi din zonele de conflicte din Orientul Mijlociu. Am simţit transformarea în realitate a ştirilor pe care le-am vazut cu toţii şi poate tocmai de aceea, recomand această carte. Avem nevoie de mai multă empatie, avem nevoie să redevenim umani în multe privinţe.
“To love is to enter into the inevitability of one day not being able to protect what is most valuable to you.”
Iar finalul, deşi poate nu cel dorit, este unul plin de optimism şi speranţă, dar nu vă spun nimic despre el. Poate chiar veţi citi cartea!
Editura Penguin Random House, Penguin Books 2018, 229 pagini
Happiness by Sofi 