Cartea oglinzilor – Eugen Ovidiu Chirovici

Am citit această carte de mult, dar fiindcă momentan sunt la o altă carte tot a lui Chirovici, mi-am amintit cât de mult mi-a plăcut “Cartea Oglinzilor” și ar fi păcat să nu vorbim despre ea.

Cartea începe cu un citat din Oscar Wilde foarte potrivit: “Most people are other people.” Citat care de altfel reflectă foarte bine atât titlul, cât și subiectul.

Acum, nu știu dacă ați observat, dar nu îmi place să ofer prea multe detalii din cărțile pe care le citesc. Prefer să păstrez niște mister pentru cei care n-au apucat să le citească.

Așadar, să vă povestesc pe scurt despre “Cartea Oglinzilor” dacă reușesc.

Nu știam despre Eugen Chirovici și ce a mai scris inainte de această carte și chiar mi-a atras atenția. Am cumpărat cartea cu speranța să nu fiu dezamăgită și mă bucur să pot spune că nu s-a întâmplat asta.

“Deseori oamenii au nevoie de ajutor pentru a se înțelege mai bine pe ei înșiși, în primul rând. Trebuie să știi cum să le dai acea mână de ajutor în absența căreia personalitatea lor ar începe să se dezintegreze.”

Începe puțin misterios și captează atenția, dar nu pot spune că din primele pagini nu am mai vrut să o las jos. Asta s-a întâmplat cu adevărat la pagina 96 odată cu fraza “Fragmentul de manuscris se terminase.” Din acel moment, am devorat-o. Și aici am descoperit arta cu care scrie Chirovici. Creează povestea astfel încât să te prindă în mreje fără să îți dai seama și pe urmă aplică lovitura decisivă, după care nu mai ai nici o șansă de scăpare pană nu termini ultima pagină.

“Simțeam, poate oarecum confuz, că perioada aceea avea să fie de scurtă durată și mă grăbeam să adun amintiri care trebuiau să-mi ajungă o viață.”

Povestea este spusă prin intermediul a 3 personaje care au legătură cu misterioasa crimă pe care încercăm să o elucidăm și începe cu un manuscris neterminat. Deși am auzit și păreri diferite, mi s-a părut că tempoul a fost tocmai potrivit, nu m-a deranjat de la poveste și am rămas atentă pană la sfârșit. Si da, undeva aproape de sfârșit am dedus concluzia.

“Un scriitor francez a spus odată ca amintirile și faptele sunt două lucruri diferite. Cred că a avut dreptate.”

Vreau să mai adaug însă că, pe lângă subiectul principal, avem și multe detalii de finețe, analize psihologice subtile, povesti de viață cu bune și cu rele, și multă emoție. Este o carte pe care am citit-o cu plăcere și m-am bucurat că s-a ridicat la înălțimea laudelor. Așadar, o recomand cu drag în caz că erați în căutare de o nouă carte de gen mystery / thriller cu o idee de dramă.

Editura RAO, 2017, 298 pagini