Percy Jackson și Olimpienii – Rick Riordan

“There is always a way out for those clever enough to find it.“

Dacă nu ai citit această serie și crezi că e doar pentru copii, te înșeli amarnic. Am citit cele cinci cărți cu atât de mare plăcere ca adult încât aproape mă bucur că nu le-am citit mai devreme. Am crescut cu Harry Potter și nu exista loc pentru alt univers, dar acum am putut să mă bucur cu adevărat de lumea zeilor greci prin perspectiva unui puști plin de energie și foarte amuzant.

Rick Riordan a reușit să ofere un suflu nou poveștilor foarte vechi din mitologia greacă. Perspectiva atât de bine înrădăcinata asupra zeilor Olimpului se schimbă puțin când Poseidon se plimbă în cămașă hawaiană și șlapi, Atena este îmbrăcată în blugi și un tricou simplu, iar Dionysios nici măcar nu se chinuie să își mai ascundă burdihanul. Aventura lui Percy Jackson se desfășoară pe parcursul a cinci cărți toate deja traduse în limba română la editura Arthur:

• Hoțul fulgerului – original “The Lightning Thief”
• Marea Monstrilor – original “The Sea of Monsters”
• Blestemul titanului – original “The Titan’s Curse”
• Bătălia din Labirint – original “The battle of the Labyrinth”
• Ultimul Olimpian – original “The last Olympian”

Nu o să intram în prea multe detalii pentru fiecare dintre ele, poate doar o scurtă prezentare. La urma urmei, plăcerea de a descoperi o poveste trebuie să rămână prioritară.

“Hoțul fulgerului” este prima carte a seriei și evident cea care ne face cu cunoștința cu Percy Jackson și mama lui, aflam despre existența zeilor, dar și a monstrilor, și descoperim tabăra semizeilor și pe centaurul Chiron. În mod evident, Percy este el însuși un semizeu și de aceea se pare că are deficit de atenție și nu se poate concentra la școală. Cu greaca veche se descurcă puțin mai bine. Însă nu are nici o problemă la antrenamente sau în apă. Satirul care l-a găsit, Grover, îi va deveni cel mai prieten, iar noii colegi din tabăra vor fi o a doua familie, ce e drept puțin mai disfuncționala.

“Marea Monstrilor” ne duce într-o misiune în ceea ce ar trebui sa fie Triunghiul Bermudelor, și în afară de colegii din tabăra, Annabeth, fiica Atenei, și Clarissa, fiica lui Ares, îl vom avea alături și pe ciclopul adolescent Tyson, fratele lui Percy. Scopul misiunii este de a aduce Lâna de Aur înapoi în tabăra, ceea ce nu este atât de ușor. Iar la final, un alt semizeu se va alătura grupului.

“Blestemul Titanului” aduce grupul în fața unei amenințări grave în timp ce descoperă Marea Profeție, dar le face cunoștința și cu alte personaje interesante, Vanatoresele zeiței Artemis și alți doi semizei misterioși. Tot aici, se vor confrunta și cu prima pierdere ce îi va marca (nu și ultima) și vor înțelege ca este momentul să se pregătească pentru un război pe viața și pe moarte… a, și pentru salvarea lumii.

“Bătălia din Labirint” este mai mult o călătorie pentru a găsi ajutorul necesar pentru războiul care deja a început pe unele fronturi, însă da, este și cu batalii. Însă îl vom cunoaște pe Dedal și pe zeul Pan. Mi s-a părut foarte inspirată folosirea zeului Sălbăticiei pentru a prezenta starea tristă în care oamenii au adus natura și sălbăticia. Deși se păstrează nota jucăușa în care este scrisă seria, deja se simte o diferența de nuanță în această carte. Personajele au mai crescut, evenimentele se intensifica și devin mult mai serioase, chiar grave, ne pregătim pentru o confruntare finală din care e greu să ieși câștigător.

“Ultimul Olimpian” urmărește acea confruntare finală, bătăliile date pe toate fronturile și eforturile extraordinare depuse de toți pentru a-și îndeplini misiunea, apărarea Olimpului de cea mai mare amenințare posibilă, titanul Cronos. Zei, semizei, vietăți supranaturale și însăși natura lucrează cot la cot pentru a preveni căderea Olimpului și distrugerea lumii.

Ce aș vrea să spun despre toată seria este că m-a captivat de la început până la sfârșit. Pe toate cele cinci cărți le-am deschis și nu le-am mai închis până nu am ajuns la ultima pagină. Dacă aș vrea sa fiu cârcotașa, aș putea găsi poate niște chichițe de analizat, însă nu vreau asta. Ritmul acțiunii este atât de bine construit încât nu am găsit momente moarte sau în care să mă piardă, nu există prea multe monologuri sau descrieri nesfârșite, toate informațiile se oferă din dialog sau punctate pe alocuri de Percy. Iar Percy mi s-a părut un personaj destul de bine ancorat în realitatea lui, un băiat de 12 ani la începutul seriei, cu dificultăți la școala, fără tată, care nu pretinde a fi nimic altceva. Iar din punctul în care descoperă ca este semizeu, își păstrează personalitatea fără a deveni brusc o variantă îmbunătățită artificial. El se va dezvolta alături de prietenii lui constant și deseori invățând din Greșelile lor.

Și așa cum am spus și la început, mi se pare foarte amuzant modul in care Rick Riordan a reușit sa încadreze întreaga mitologie greacă în realitatea lumii moderne. În afară de zeii principali, vom întâlni atât de multe personaje din Legende, toate învăluite mai mult sau mai puțin în modernitate. Baza va rămâne mereu la fel de scorțoasa ca în povești, dar adaptarea detaliilor la lumea noastră este foarte reușită.

În concluzie, poate dacă nu eram deja îndoctrinata de Harry Potter, Percy Jackson era cu siguranța următorul pe listă. 😁