Book Review, Fiction, Historical Fiction

Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay

“Era în siguranță acum, își zise ea. Era în siguranță, cu mama și cu tatăl ei. Toate astea nu aveau cum să dureze mult. Doar era poliția franceză, nu nemții. Nimeni nu avea să le facă rău. ”

O altă carte recomandată de o prietenă și pe care mă bucur că am citit-o.

Recunosc că de regulă evit să citesc cărți care au ca subiect Holocaustul pentru că pur și simplu mi se pare dureros și să citesc despre acele evenimente. Mi se pare că este unul dintre cele mai de jos nivele la care a ajuns omenirea în existența sa pe această planetă și o dovada clară că inteligenta pe baza căreia ne credem superiori oricărei alte specii nu este deloc un motiv de mândrie până nu vom învața să o folosim constructiv și nu distructiv.

Revenind la aceasta carte, deși subiectul este foarte delicat, modul de împachetare al mesajului îl face mai ușor accesibil, putând spune chiar comercial. Poate de aceea a fost și ecranizată (nu, nu am văzut filmul). Povestește despre evenimentele mai puțin cunoscute petrecute în Franța și în special în Paris în vara lui 1942. Mai exact despre razia de la Velodrome d’Hiver de pe 16 Iulie 1942 și ce s-a întâmplat cu evreii din Paris după aceea. Spre rușinea mea, nici eu nu știam despre acest eveniment însă ulterior m-am documentat mai bine, pentru că nu este ceva ce ar trebui uitat, mai multe detalii aici.

Urmărim povestea micuței Sarah și a familiei ei din momentul în care sunt ridicați de acasă si duși de către poliția franceza la Vélodrome împreună cu aproape 5.000 de alți evrei francezi. În paralel cu povestea ei o descoperim pe Julia Jarmond și familia ei urmând să renoveze apartamentul bunicii în prezent. Julia este jurnalistă, de origine americană, căsătorită cu tipicul francez Bertrand și trăind la Paris împreună cu el și fiica lor Zoe. Ea va începe să lucreze la un articol despre evenimentele din 1942 cu ocazia apropierii comemorării a 60 de ani de la razie. Începe să afle detalii, să vorbească cu supraviețuitori, să viziteze lagărele unde au fost duși evreii și fără să vrea descoperă și că familia soțului ei și chiar apartamentul în care trebuie să se mute sunt legate de acele evenimente. Va aduna toate piesele ca un puzzle în timp ce aflăm ce s-a întâmplat până la un punct direct de la Sarah. Julia va completa ultima parte singură și va scoate adevarul la suprafața oricât de dureros ar fi. Însă fără admiterea acestui adevar, povestea lui Sarah ar fi rămas ascunsă și pierdută în timp și în amintiri, și nu merită așa ceva.

Deși cartea este ficțiune, evenimentele tragice din acea vară sunt cât se poate de adevărate. De aceea, pe măsura ce citeam, a început sa mă deranjeze amestecarea unei tragedii de asemenea amploare cu problemele mundane ale Juliei. Însă abia după ce am terminat cartea, am citit introducerea făcută de Tatiana de Rosnay care explică faptul că acesta a fost modul ei de a aduce un tribut copiilor de la Vel’ d’Hiv’ și am înțeles ca a ales o variantă prin care sa le spună povestea, dar care să poată fi mai ușor abordabila.

În ciuda sfârșitului cât se poate de Hollywood-ian, trebuie să recunosc că am ajuns ca și Julia să simt nevoia de a-mi cere iertare, pentru că nu știam despre acest episod dureros, pentru că poate nu am vrut să știu și pentru că atâția oameni au suferit nevinovați de mâinile compatrioților lor.

Titlu original: “Sarah’s Key

Editura Litera, 2010, 312 pagini, limba română

2 thoughts on “Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay”

  1. Și eu am aceeași problemă cu cărțile despre Holocaust. În clasa a 8-a participasem la un concurs, Memoria Holocaustului, și a trebuit să învăț foarte, foarte mult despre subiect. A fost cea mai urâtă perioadă a vieții mele, să citesc și să memorez zilnic etapele de dezumanizare, organizarea naziștilor și toată politica din spate. De atunci fug în direcția opusă de câte ori e vorba despre așa ceva, dar am impresia că pierd totuși cărți bune din cauza asta. Dacă spui că e mai ușor de abordat, cred că o voi încerca totuși 🙂

    Liked by 1 person

    1. Povestea adevarata este totusi devastatoare, dar modul in care a impartit-o si presarata cu prezentul mai putin impresionant, o face putin mai digerabila. Insa efectul este profund oricum…

      Like

Comments are closed.