Poate sa îți placa sau nu, poate vei putea urmări diferitele puncte de vedere și fire temporale sau poate nu, poate vei putea digera unele întâmplări sau poate nu… Oriunde te-ai situa, constanta acestei cărți este fluiditatea cu care este scrisă, chiar și când ne plimba dintr-o amintire in alta sau dintr-un moment in timp in altul, este ca și când urmărești curentul apei fără a putea sa te împotrivești.
Povestea in sine are in centru o mama și o fiica, Sarah și respectiv Gretel, și relatia lor profund umană și plină de defecte. Gretel cea adulta și responsabila încearcă sa își găsească mama bătrâna și pierdută in mintea ei, iar aceasta cautare va aduce in prim plan amintiri din copilaria ei petrecuta pe o barca. A crescut doar cu mama ei intr-o izolare și sălbăticie eliberatoare, iar tot ce conta erau ele doua, limbajul lor secret, raul și misterele lui și monstrul din umbra pe care îl numeau Bonak și era reprezenta orice frica a lor.
In căutarea ei, Gretel va dezgropa și trecutul lui Marcus care a stat cu ele pe barca pentru o perioada. Însă astfel aflam ca Marcus este de fapt Margot, Fugită și ea de acasă pentru a evita o profeție sumbra primită de la vecina ei. Marcus/Margot va fi personajul principal al acestui mit al lui Oedip reinterpretat, însă nu vom afla acest lucru decât târziu, deși o parte este clară de la un anumit punct.
Sarah cea bătrâna se lupta cu dementa și o vedem încercând sa păstreze amintiri sau sa le regăsească. Alături de Gretel, suntem martorii luptei ei dramatice și nu știi dacă ar fi mai bine sa lupte in continuare sau sa renunțe de tot. Ambele vor îndura durerea trecutului, vor redeschide răni vechi, însă cu tot răul vine și puțin bine măcar prin înțelegerea pe care Gretel o acorda bătrânei mame.
Tristețea este mereu prezenta, durerea și ea, iar resemnarea finala și ideea ca orice s-ar întâmpla, viața continua ca și curentul râului, iar cei rămași trebuie sa facă la fel, prezintă o oarecare urma de speranța și împăcare. Iar acea fluiditate, acel curent de apa care își poate schimba direcția după cum crede mai bine, rămâne prezent pe întreaga povestire.
“I’d always understood that the past did not die just because we wanted it to. The past signed to us: clicks and cracks in the night, misspelled words, the jargon of adverts, the bodies that attracted us or did not, the sounds that reminded us of this and that. The past was not a thread trailing behind us but an anchor.”
Sunt realmente curioasa daca ati citit acesta carte si ce impresie v-a lasat? Pentru ca nu e chiar genul tipic de poveste, nici ca subiect, nici ca fir temporal si cu siguranta nu ca mod de prezentare…
“Everything Under”, Daisy Johnson, Editura Johnathan Cape – Penguin Randomizat House, 2018, 264 pagini, limba engleză
Happiness by Sofi 