Bookish, Travel

“Book City Break” – citim şi în Noiembrie şi Decembrie

Deşi în perioada aceasta, suntem poate mai concentraţi pe sărbătorile de sezon, fie ele autohtone sau importate, ştiu că mulţi au deja unele escapade planificate. Dacă eşti iubitor de carte şi întâmplător ai ales unul dintre următoarele oraşe pentru un city break, iată că ai ocazia să îmbini plăcutul cu plăcutul.

Istanbul Book Fair

Istanbul, Turcia

Perioada: 2 – 10 Noiembrie 2019

Târgul de carte de la Istanbul este cel mai mare de acest gen din Turcia şi se organizează anual încă din 1982. Evenimentul încearcă să aducă în acelaşi loc editurile, cititorii, scriitorii, editorii, poeţii, traducătorii şi profesorii pentru a celebra puterea şi impactul cuvintelor scrise. Poti găsi cărţi la reduceri, poţi participa la semnări de carte, la discuţii cu autorii şi poate chiar să îi cunoşti personal.

Vienna International Book Fair – Buch Wien 19

Viena, Austria

Perioada: 6 – 10 Noiembrie 2019

Acesta este cel mai mare târg de profil din Austria cu mai mult de 400 de evenimente literare planificate pe perioada lui. Timp de o săptămană, cele mai noi apariţii ale sezonului şi autorii lor vor fi în centrul atenţiei. Lunga Noapte a Cărţilor are loc chiar astăzi.

Malta Book Festival

Valletta, Malta

Perioada: 6 – 10 Noiembrie 2019

Malta Book Festival este cel mai important eveniment de carte din calendarul maltez şi este organizat în fiecare an. Târgul este din ce în ce mai popular, cu mai mult de 40 expozanţi prezenţi. Programul cultural include peste 50 de evenimente, fie ele lansări de carte, prezentări de carte, recitare de poezii, întâlniri cu autorii, conferinţe şi seminarii.

Bibliotéka Bratislava

Bratislava, Slovacia

Perioada: 7 – 10 Noiembrie 2019

Târgul Bibliotéka din Bratislava reprezintă un loc tradiţional de întalnire pentru cei ce scriu, ilustrează, traduc, publică, tipăresc, vând, împrumută sau citesc cărţi. Mulţumită suportului din partea editurilor locale, dar şi a interesului arătat de editurile internaţionale, târgul atrage şi vizitatori profesionişti, devenind un punct de iniţiere de noi contacte sociale şi comerciale.

Dublin Book Festival

Dublin, Irlanda

Perioada: 14 – 17 Noiembrie 2019

Dublin Book Festival este unul dintre cele mai de succes şi vibrante festivaluri de carte, organizându-se în fiecare an încă din 2006. Festivalul aduce în prim plan, suportă şi dezvoltă domeniul publicaţiei irlandeze prin programele de promovare şi vânzare a cărţilor tiparite în Irlanda, a autorilor, editurilor şi tuturor celor care contribuie la evoluţia acestui domeniu.

Slovenian Book Fair

Ljubljana, Slovenia

Perioada: 26 Noiembrie – 1 Decembrie 2019

Târgul de carte sloven este un eveniment tradiţional care susţine cărţile autohtone şi ale lor autori. Include prezentări ale noilor apariţii, programe de training, dezbateri, prezentări pentru şcoli, spectacole pentru copii şi multe alte evenimente. Este cel mai mare târg de profil din Slovenia şi cu această ocazie se decernează şi premiile “Cea mai bună primă carte”, “Cel mai bun design de carte” şi premiul “Schwentner” pentru realizări excepţionale.

Rome Book Fair

Roma, Italia

Perioada: 4 – 8 Decembrie 2019

“Più libri più liberi” este singurul târg din lume dedicat exclusiv editurilor independente unde în fiecare an se adună în jur de 500 de edituri din întreaga ţară pentru a prezenta publicului noutăţile în materie de cărţi şi nu numai. Cinci zile şi peste 600 de evenimente culturale pentru a cunoaşte autori, a participa la lecturi şi momente muzicale, a asculta dezbateri pe subiecte de actualitate din domeniu.

Iar cu acestea se încheie lista principalelor evenimentelor de carte din 2019. Însă anul viitor avem noi ediţii, aşa că dacă este vreun festival la care îţi doreai să participi şi nu ai reuşit, nu dispera, mai este timp!

În rest, vine iarna, zilele sunt mai scurte, să citim!