Movies

Alte 20 de seriale bazate pe cărți

Bine v-am regasit 🙂

Stiu ca teoretic nu mai avem restricții la ieșit din casa și probabil toată lumea va profita de aceasta relaxare, încercând sa petreacă cât mai mult timp afara din casa. Avem totuși de recuperat un an! Însă o zi ploioasa sau o seara de relaxare cu siguranță vor mai veni, iar pentru acele momente am mai adunat 20 de seriale bazate pe cărți pe care le puteți vedea.

Si in caz ca ati uitat (adică sigur), acestea ar aduce numărul total la 50 de seriale, dacă luam in calcul celelalte doua liste deja publicate de ceva timp: “20 de seriale bazate pe cărți” și “Încă 10 seriale bazate pe cărți”.

E foarte posibil ca pe marea majoritatea sa o fi văzut-o deja, iar unele dintre ele sa nu fie chiar genul preferat, însă dacă totuși va servesc ca sursa de inspirație, înseamnă ca mi-am petrecut timpul cu folos.

1. The Underground Railroad

Bazat pe: “The Underground Railroad” scrisă de Colson Whitehead, (2016) câștigător al premiului Pulitzer , disponibilă in limba română la Editura Humanitas (împreună cu “Băieții de la Nickel” și “Institutionista”)

Se poate vedea pe: Amazon

Status: O prima serie de 10 episoade deja disponibilă, rămâne de văzut dacă se va continua cu un sezon 2.

Parere personala: Urmează sa îl văd și revin cu păreri. Însă cartea merita cu siguranță.

2. Defending Jacob

Bazat pe: “Defending Jacob” scrisă de William Landay (2012), disponibilă in limba română la Editura Rao.

Se poate vedea pe: Apple TV

Status: Mini-serie.

Părere persoanala: Mi-a plăcut, mi s-a părut foarte interesant in ciuda ritmului aparent lent. Însa nu cred ca voi mai citi cartea, chiar dacă serialul e putin diferit fata de acțiunea din carte.

3. Shadow and Bone

Bazat pe: Trilogia “Shadow and Bone” si seria “Six of Crows” ale lui Leigh Bardugo, disponibila in limba romana la Editura Trei.

Se poate vedea pe: Netflix

Status: Sezonul 1 disponibil deja, sezonul 2 confirmat, urmează sa înceapă producția. 

Părere personală: Deja am acoperit subiectul într-un articol separat. 🙂

4. Normal People

Bazat pe: “Normal People” a lui Sally Rooney (2018), disponibilă in limba română la Editura Curtea Veche (împreună cu o alta carte buna a lui Sally Rooney și anume “Conversații”).

Se poate vedea pe: Hulu și HBO Go 

Status: Mini-serie.

Parere personala: Sunt mare fana a cartilor și mi-a plăcut mult și serialul.

5. Virgin River

Bazat pe: Seria de 8 cărți “Virgin River” scrisă de Robyn Carr (2007-2014)

Se poate vedea pe: Netflix

Status: 2 sezoane disponibile deja, al treilea in producție.

Parere personala: Serial gen Hallmark, bun de relaxare fără prea multa implicare, foarte calitativ ca și filmare, o sa mă uit in continuare însă nu este nevoie absolut deloc sa mai citesc și cărțile.

6. Bridgerton

Bazat pe: Seria de 9 cărți “Bridgerton” scrisă de Julia Quinn (2000-2013). Prima carte “Bridgerton. Eu și Ducele”, care este și materialul de baza pentru sezonul 1, este deja tradusă in limba română și disponibilă la Editura Trei. Sper sa traducă și a doua parte înainte de sezonul 2.

Se poate vedea pe: Netflix

Status: Sezonul 1 deja disponibil, sezonul 2 confirmat, urmează sa înceapă producția.

Parere personala: Serial de “fete” cum s-ar zice, habar nu aveam de aceste cărți pana nu am dat peste serial din întâmplare, însă evident ca mi-a plăcut in ciuda controverselor de casting și alte multe aspecte de producție. Voi vedea probabil și următoarele sezoane (dacă nu îl strica) dar nu voi citi cărțile.

7. Lupin

Bazat pe: Personajul Arsene Lupin din “L’Arrestation d’Arsène Lupin” a lui Maurice Leblanc, apărută în revista “Je sais tout” din iulie 1905

Se poate vedea pe: Netflix 

Status: Sezon 1 disponibil deja, sezonul 2 programat sa apara pana la sfârșitul verii 2021.

Parere personala: Serial francez neașteptat de bun, mi-a plăcut, abia aștept sezonul 2.

8. Behind Her Eyes

Bazat pe: Cartea “Behind her eyes” scrisa de Sarah Pinborough (2017) disponibilă in limba română la Editura Litera

Se poate vedea pe: Netflix

Status: Mini-serie.

Parere personala: Mă așteaptă sa îl văd când se va mai rari lista de priorități.

9. Firefly Lane

Bazat pe: Cartea “Firefly Lane” scrisă de Kristin Hannah (2008), disponibilă in limba română la Editura Litera (împreună cu multe alte cărți ale ei).

Se poate vedea pe: Netflix

Status: Sezonul 1 disponibil, înnoit pentru sezon 2, desi cred ca o mini-serie era suficientă.

Parere personala: Încă nu l-am terminat, nu prea îmi place mie de Katherine Heigl, dar fac un efort. Evident nu sunt de acord cu un sezon 2 și nu știu sigur dacă mă voi uita la el o data ce depaseste acțiunea cărții.

10. Belgravia

Bazat pe: Cartea “Belgravia” scrisă de Julian Fellowes (2016), despre care am scris putin aici. Este disponibilă in limba română la Editura Nemira – Babel.

Se poate vedea pe: Amazon

Status: Mini-serie – teoretic se vorbea despre un sezon 2, dar nu este nimic confirmat și nici nu ar fi nevoie.

Parere personala: Cartea mi-a plăcut mult, și cum sunt o mare fana a literaturii clasice (fie ea prin varsta sau stil), abia aștept sa îl văd zilele acestea.

11. Sanditon

Bazat pe: Nuvela “Sanditon” scrisă de Jane Austen (1817), insa neterminata.

Se poate vedea pe: Amazon și PBS

Status: Sezon 1 deja disponibil, reînnoit pentru sezoanele 2 și 3 – dacă materialul de baza oricum a fost depășit, de ce sa nu continue.

12. C.B. Strike

Bazat pe: Seria de 4 cărți “Cormoran Strike” scrisă de Robert Galbraith (aka J.K. Rowling) (2013-2018), disponibile in limba română la Editura Trei

Se poate vedea pe: HBO Go

Status: 3 sezoane disponibile (adică 3 sau 4 episoade per carte), sper sa continue și cu ultima carte.

Parere personala: Foarte buna! Îmi plac personajele, îmi place povestea lor și evoluția lor. Ultimul m-a cam frustrat putin, însă cazurile sunt interesante și e bine făcut.

13. Beartown

Bazat pe: Cărțile “Beartown” și “Us Against You” ale lui Fredrik Backman, din fericire disponibile in limba română la Editura Art.

Se poate vedea pe: HBO Go

Status: Sezon 1 disponibil, material pentru al doilea exista, sper sa îl facă.

Parere personala: Ei bine, nu este un secret ca cunt mare fana a lui Backman. Tocmai mi-am dat seama ca nu am scris despre Beartown, eroare pe care o voi remedia cât de curând. Însă serialul este cum mă așteptăm ca atmosfera și mă bucur ca este făcut in Suedia și nu comercializat in SUA.

14. The Mosquito Coast

Bazat pe: Nuvela “The Mosquito Coast” scrisă de Paul Theroux (1981)

Se poate vedea pe: Apple TV

Status: Sezon 1 disponibil, nici o informație despre sezonul 2 încă. 

Parere personala: Încă nu l-am văzut, abia săptămână aceasta apare. Însă mi-a trezit interesul faptul ca este după o carte a lui Theroux care este chiar ficțiune.

15. Dash & Lily

Bazat pe: Seria de 3 cărți “Dash & Lily”, scrisă de Rachel Cohn și David Levithan (2011-2020), dintre care prima este disponibilă și in limba română la Editura Trei

Se poate vedea pe: Netflix

Status: Sezonul 1 deja disponibil, sezonul 2 programat pentru 2021. 

Parere personala: Film de tineri ca sa spunem așa, tocmai bun de perioada de iarna.

16. The Stranger

Bazat pe: “The Stranger” al lui Harlan Coben (2015)

Se poate vedea pe: Netflix

Status: Un sezon care acoperă acțiunea cărții, aș spune ca este suficient, dar existau niște zvonuri despre un al doilea sezon, însă neconfirmate.

Parere personala: Hmm, mi-e cam greu sa mă pronunț despre acesta. Actori buni, idee interesanta, însă tot timpul mi-a cam lăsat impresia ca poate scenariul sau regia ar fi putut sa îl facă mult mai bun.

17. The Stand

Bazat pe: Cartea “The Stand” a lui Stephen King (1978) 

Se poate vedea pe: Amazon 

Status: Mini-serie.

Parere personala: O surpriza neașteptata. De regula ecranizarile după Stephen King sunt fie foarte bune sau foarte proaste, nimic echilibrat. și in ultimul timp, sunt cam proaste multe dintre ele. De aceea așteptările erau cam mici, însă acesta m-a surprins plăcut. Chiar merita o șansă.

18. The Undoing

Bazat pe: Nuvela “You Should Have Known” scrisa de Jean Hanff Korelitz (2014), tradusa in limba rămână la Editura Litera.

Se poate vedea pe: HBO Go

Status: Mini-serie.

Parere personala: Încă nu am trecut de episodul 4. Știu ca povestea este buna, însă Nicole Kidman m-a omorât in acest serial. Poate mi se pare mie, însă parca fata ei nu mai are nici o expresie, totul este focusat pe ea și personajul ei și de multe ori am impresia ca nu știe sa joace. Foarte neplăcut.

19. Sweet Magnolias

Bazat pe: Seria de 11 cărți “Sweet Magnolias” scrise de Sherryl Woods (2007-2014), dintre care șase sunt traduse in limba romana și disponibile la Editura Litera.

Se poate vedea pe: Netflix

Status: Sezon 1 disponibil, sezonul 2 confirmat pentru 2021.

Parere personala: Alt film “Hallmark”, fix de “fete” pentru când vrei ceva lejer și sa te facă sa te simți bine. Nu e nevoie de citit cărțile dacă vor continua câteva sezoane.

20. Nine Perfect Strangers

Bazat pe: Cartea “Nine Perfect Strangers” scrisă de Liane Moriariy (2018), autoare și a deja celebrei “Big Little Lies”. Cartea este disponibilă in limba română la Editura Trei.

Se poate vedea pe: Hulu 

Status: Programat pentru lansare in 2021, abia a apărut trailerul.

Parere personala: Sunt curioasa sa văd ce iese, având in vedere potențialul bun al cariilor lui Moriarty pentru adaptări tv. Însă implicare lui Nicole Kidman nu mă încântă prea mult.

Bun, între timp va doresc relaxare plăcută afara la terase!

Și atunci când veți avea chef de Netflix (sau orice alt canal de streaming) & chill, sper sa găsiți ceva interesant in lista de mai sus.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.